Confesiunile false ale Cavalerilor Templieri: cum şi de ce regele Franţei a distrus ordinul?

Templierii, un ordin militar romano-catolic care răspundea doar în faţa Papei, s-a bucurat pentru mai bine de un secol de o reputaţie de luptători eroici care s-au remarcat în Cruciade. Papa Bonifaciu al VIII-lea i-a aclamat, spunând despre ei că sunt „războinicii neînfricaţi ai lui Cristos” la doar un deceniu înainte de mişcarea regelui Franţei împotriva lor, scrie History.

Bonifaciu murise în 1303, la o lună după ce agenţii lui Filip l-au terorizat şi l-au ţinut ostatic. Noul papă, Clement al V-lea, un fost episcop francez, era mult mai supus lui Filip al IV-lea. Templierii deveniseră vulnerabili, iar în dimineaţa zilei de 13 octombrie, într-o vineri, a fost lansat unul dintre cele mai brutale şi sângeroase episoade din istoria bisericii.

• Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

Dosarul s-a întocmit cu ajutorul spionilor

Totuşi, templierii nu au fost primul grup pe care Filip a pus ochii, în mare parte pentru a-şi umple tezaurul. În 1292 i-a arestat pe lombarzi, comercianţi italieni bogaţi, le-a luat proprietăţile şi i-a forţat să cumpere naţionalitate franceză dacă voiau să rămână. În 1306, a ordonat arestarea a circa 100.000 de evrei francezi şi le-a confiscat proprietatea. 

Căutând altă sursă de bogăţii, şi-a îndreptat atenţia spre templieri, dintre care 5.000 trăiau în Franţa. Deşi templierii au jurat modestie, ordinul a devenit incredibil de bogat, acumulând flote de corăbii şi proprietăţi vaste în întreaga Europă.

Deşi deseori erau numiţi „Cavalerii Templieri”, doar o minoritate din acest grup erau cavaleri, alţii erau preoţi şi „alţi fraţi”, care aveau o largă varietate de îndeletniciri. În 1300, mulţi erau bancheri. Spre exemplu, în Londra, grupul „opera un sistem naţional şi internaţional de credit şi finanţe”, notează istoricul britanic Stephen Howarth în cartea sa The Knights Templar. 

Totuşi, reputaţia de războinici a rămas. Astfel, atunci când Papa Clement a chemat în Franţa Marele Maestru al ordinului, Jacques de Molay, în 1306, pentru a lansa altă cruciadă, cererea nu a fost neobişnuită.

De Molay a ajuns în Franţa la începutul lui 1307, cu un anturaj de 60 de cavaleri şi a petrecut următoarele luni în întâlniri. În acel timp, agenţii secreţi ai regelui francez au început să împrăştie zvonuri despre templieri. Spionii lui Filip au încercat să se infiltreze în grup şi au realizat un dosar cu multe acuzaţii josnice la adresa lor.

Scopul torturii „nu a fost să se obţină adevărul”

Acesta a fost pretextul necesar pentru Filip de a-i aresta în acelaşi an. De asemenea, le-a confiscat averile, i-a încarcerat, i-a interogat şi dacă era necesar, i-a torturat. 

Scopul torturii „nu a fost să se obţină adevărul”, scrie istoricul francez Alain Demurger în cartea sa The Persecution of the Knights Templar, „ci să obţină acel adevăr pe care acuzatorii îl doreau – era acel adevăr sau moartea”, a adăugat acesta. Printre acuzaţiile pe care templierii trebuiau să le admită erau lepădarea de Cristos şi scuipatul pe cruce.

La Paris, inchizitorii regelui au torturat 138 de templieri, dintre care mulţi au făcut confesiuni, chiar şi Jacques de Molay, care a recunoscut că s-a lepădat de Cristos şi că a spuipat lângă o cruce, dar nu pe ea. A îndemnat şi alţi templieri să mărturisească.

În 1309, Papa a început propria anchetă, care va continua intermitent până în 1311. Scopul său principal era să determine dacă Papa ar trebui să desfiinţeze ordinul. Până în acel moment, acuzaţiile împotriva templierilor şi ordinului lor a crescut la un total de 127. Pe listă se aflau lucruri precum venerarea pisicilor, furt, jurământ fals şi pupatul buricurilor în timpul ceremoniilor secrete de iniţiere.

Papa nu era prietenul lor

Papa a alcătuit o comisie de episcopi şi alţi clerici pentru a auzi dovezile. Crezând că nu se mai află la mila regelui şi pot fi protejaţi de Papă, mulţi templieri au profitat de oportunitate pentru a descrie torturile pe care le-au suferit şi pentru a se dezice de mărturisirile făcute la tortură. Pentru unii, aceasta a fost o greşeală fatală.

În mai 1310, arhiepiscopul din Sens, al cărui frate era unul dintre asociaţii cei mai apropiaţi de rege, a ordonat ca 54 de templieri care s-au dezis de mărturisiri să fie arşi pe rug, fiind acuzaţi de erezie. La scurt timp, alţi 14 templieri au întâlnit aceeaşi soartă. Un templier mort chiar a fost dezgropat pentru ca oasele sale să fie arse.

Era clar că cei care au supravieţuit trebuia să mărturisească sau să moară. Mulţi dintre ei au recunoscut veridicitatea acuzaţiilor.

În martie 1312, papa a anunţat într-un final decizia. Bazându-se pe confesiuni şi alte dovezi, a desfiinţat Ordinul Templierilor.

Totuşi, povestea templierilor nu s-a terminat. Maestrul de Molay era încarcerat la Paris. În martie 1314, el împreună cu alţi trei lideri ai ordinului au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în faţa Catedralei de la Notre Dame. Evenimentul nu s-a desfăşurat aşa cum a fost planificat. Templierii au denunţat nedreptatea întregului proces şi şi-au susţinut nevinovăţia.

Când a auzit de protestul lui de Molay, a ordonat ca acesta să fie ars pe rug în acea noapte. Alături de templierii care au fost arşi de vii, mulţi alţii au murit în închisoare. Unii au murit din cauza torturii, refuzând până la sfârşit să mărturisească păcatele pe care nu le-au comis.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ascensiunea şi decăderea Cavalerilor Templieri

Cum o dietă specială i-a ţinut pe Cavalerii Templieri în formă şi cu viaţă lungă

Converto de Cristo, castelul în care Cavalerii Templieri, ordinul secret al Papei, au făcut istorie

Un templu ce aparţine cavalerilor templieri a fost descoperit sub pământul unui fermier